Selectați sursele
Senatul a votat in favoarea vanatorii de ursi in anumite conditii
Publicat de AgroTV
2019-09-26
Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinergetic, prin care ursul a fost inclus pe lista animalelor care pot fi vânate în anumite perioade ale anului, vreme de 5 ani, informează AGERPRES. Propunerea legislativă a fost inițiată de un grup de parlamentari PSD și a fost aprobată […]
Educaţie agricolă, viitor pentru sate şi agricultura viitorului
Publicat de Revista Ferma
2019-09-26
A trecut un an şi jumătate de la primul eveniment al proiectului "Susţinem învăţământul Preuniversitar Agricol". Am bifat deja 15 evenimente cu public şi urmează multe altele, pentru promovarea liceelor agricole şi a elevilor care mâine ne vor pune pâinea pe masă. Ei sunt viitori fermieri şi specialişti de care avem atât de multă nevoie! Am început cu acel puţin pe care îl putem face fiecare dintre noi, fără a asista impasibili la ceea ce se întâmplă în jurul nostru! Iar proiectul continuă...
CITEŞTE Revista FERMA, ediţia 15-30 SEPTEMBRIE 2019!
Publicat de Revista Ferma
2019-09-26
Ştiri despre subvenţiile APIA, fonduri europene pentru fermieri, starea culturilor agricole, pesta porcină africană, reportaje în ferme, tehnică şi tehnologii agricole noi, învăţământ agricol, noutăţi legislative, comentarii, evenimente şi anunţuri agricole, în revista Ferma, ediţia 15-30 SEPTEMBRIE 2019!
Rabobank: Preturile la carnea de pasare scad, piata europeana scade si ea, avicultorii romani fac profit
Publicat de AgroTV
2019-09-26
Conform ultimului raport Rabobank, supraprovizionarea pune presiune asupra prețurilor păsărilor de curte pe multe dintre piețele globale. China, Brazilia și Mexic sunt singurele țări în care prețurile au o performanță „relativ bună”, a dezvăluit cel mai recent raport. Majoritatea celorlalte regiuni suferă de ofertă excesivă și va fi necesară o ofertă mai disciplinată, dacă industria […]
Toamnă plină în Delta Dunării. Încep consursurile de pescuit!
Publicat de AgroTV
2019-09-26
Delta Dunării este o destinație pentru toate anotimpurile, care atrage pasionații de natură din prima lună a primăverii până târziu în iarnă, după sărbătorile pe stil vechi. Sezonul turistic în Delta Dunării nu este legat de lungimea verii, căci toamna este rezervată împătimiților de pescuit, care vin în Deltă fie pentru a pescui în mediul […]
Directorul APIA, Adrian Pintea, face precizări despre controalele pe teren
Publicat de AgroTV
2019-09-25
Incă o ediție de colecție a emisiunii ”Agricultura la raport”. Printre decidenții în agricultură prezenți în emisiune, s-a aflat și directorul general al APIA, Adrian Pintea. Întrebat de realizatorul Ovidiu Ghinea care este situația actuală a controalelor pe teren, șeful agenției a venit cu lămuriri și date concrete.
Alexandru Stănescu, lamuriri despre legea vanzarii terenurilor agricole
Publicat de AgroTV
2019-09-25
Într-o ediție specială a emisiunii ”Agricultura la Raport”, realizatorul Ovidiu Ghinea a discutat cu președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu. Întrebat despre legea vânzării terenurilor agricole, acesta a ținut să precizeze că legea se află deja pe ordinea de zi a deputaților, astfel încat în această toamnă să se concretizeze.
Discriminarea crescatorilor de porci Basna si Mangalita a luat sfarsit. Vin banii!
Publicat de AgroTV
2019-09-25
ACEBOP informează că modificările propuse în C.E.S. referitoare la accesarea Legii 195/2018- Programul de stimulare a reproducției la suine, pentru rasele Mangalița și Bazna, au primit astăzi aviz favorabil in Plenul C.E.S. Astfel, cea mai importantă modificare este legată de avansul la sumele aplicate în program pentru crescătorii din rasele autohtone. Crescătorii de porci din […]
Cornel Caramizaru paraseste Napolact pentru FrieslandCampina Spania & Portugalia
Publicat de AgroTV
2019-09-25
Dupa un mandat de 4 ani ca Managing Director al FrieslandCampina Romania, Cornel Caramizaru a fost numit Managing Director Spania & Portugalia, mandatul sau incepand cu data de 1 octombrie 2019. Numirea succesorului se va face pana la acea data. ʺAnul acesta a fost un an record pentru FrieslandCampina Romania si pentru brandul Napolact. Acest […]
Ținutul Fluturelui Albastru, initiativa din inima Transilvaniei
Publicat de AgroTV
2019-09-25
O microregiune din Transilvania s-a metamorfozat în “Ținutul Fluturelui Albastru”. Această inițiativă reunește 12 comune de la nord de Cluj-Napoca sub aceeași idee – atractivitatea regiunii. În 26 septembrie se naște “Ținutul Fluturelui Albastru”. Se concretizează, astfel, proiectul “Plaiuri Noi”, început în 2018 și finanțat prin PNDR, prin strategia de dezvoltare a GAL Someș Transilvan.
Dezastru, focarele de PPA se extind in exploatatiile comerciale
Publicat de AgroTV
2019-09-25
La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 346 de localități din 26 de județe, cu un număr de 1.223 de focare (dintre care 13 focare în exploatații comerciale și 6 focare în exploatații de tip A). În alte 3 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 481.921 de porci […]
Fermieri, iata lucrarile agricole pe care le aveti de facut in luna octombrie
Publicat de AgroTV
2019-09-25
Mai sunt cateva zile pana la inceputul celei de-a doua luni a toamnei, octombrie cel imbelsugat dupa priceperea si harnicia fiecarui gospodar. Acum, inainte de primele zile ale ceturilor de octombrie, iata lucrarile pe care fermierii trebuie sa le aiba in vedere, pe categorii de activitate. Culturile de camp Octombrie este luna in care se […]
Din JURNALUL APICULTORULUI - stuparii români râvnesc la PIAŢA ARABĂ
Publicat de Revista Ferma
2019-09-25
O fotografie cu un borcan cu miere al cărui preţ este de 143 de dolari americani, fiind scos la vânzare într-un mall din Arabia Saudită, a provocat un val de comentarii interesante într-un grup de apicultori români constituit pe facebook. Preţul exorbitant cerut de comerciantul arab pentru câteva sute de grame de miere ecologică le-a aprins imaginaţia stuparilor noştri, care s-au întrebat, visând cu ochii deschişi: când vom vinde şi noi mierea noastră pe piaţa saudită, la un preţ aşa de mare?
Spania, principalul producător ecologic din Europa
Publicat de Revista Ferma
2019-09-25
Conform unui raport al Companiei Spaniole pentru Asigurarea Creditelor la Export (CESCE), Spania a devenit cel mai mare producător ecologic din Europa şi al cincilea producător de fructe şi legume ecologice la nivel mondial.
Ultima strigare pentru proiectele PNDR 2020! Care sunt termenele limita?
Publicat de AgroTV
2019-09-25
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management a Programului Național de Dezvoltare Rurală reamintește celor interesați perioadele de depunere a proiectelor pentru următoarele submăsuri din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, astfel: 1 – Prime pentru asigurarea culturilor, a animalelor şi a plantelor – Perioada de depunere proiecte conform anunțului de lansare este […]
Sub egida FAO, s-a infiintat Coalitia pentru Biodiversitatea Agriculturii
Publicat de AgroTV
2019-09-25
Douăsprezece uriașe companii care activează la nivel global, inclusiv în domeniul industriei alimentare, precum și Consiliul Mondial de Afaceri pentru Dezvoltare Durabilă (WBCSD), au lansat o nouă inițiativă pentru protejarea și restabilirea biodiversității în cadrul lanțurilor de aprovizionare și a portofoliilor de produse, sempnând Pactul pentru Biodiversitate. Ca urmare, coaliția „One Planet Business for Biodiversity” […]
Acuzaţii de spionaj economic la John Deere
Publicat de Revista Ferma
2019-09-25
Compania americană producătoare de maşini şi echipamente agricole Deere & Co. a depus o plângere la Curtea de Justiţie a statului Illinois împotriva a doi foşti angajaţi bănuiţi că ar fi sustras secretele comerciale.
Ce facem cu DĂUNĂTORII DE TOAMNĂ ai GRÂULUI de toamnă?
Publicat de Revista Ferma
2019-09-25
An de an, grâul de toamnă ocupă mari suprafeţe. Nu există fermă din a cărei structură de producţie să lipsească această cereală. Odată cu generalizarea tratamentului seminţelor, problemele cauzate de dăunătorii de sol, cum ar fi larvele gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides) sau viermii sârmă (Agriotes spp.), au devenit mai mult o amintire. Mulţi ferimeri erau convinşi că aceşti dăunători pur şi simplu au dispărut din natură. Iată că încet, încet aceştia iau lanurile de grâu cu asalt, în timp ce soluţiile clasice de combatere chimică a lor sunt tot mai limitate.
Ce facem cu DĂUNĂTORII DE SOL ai GRÂULUI de toamnă?
Publicat de Revista Ferma
2019-09-25
An de an, grâul de toamnă ocupă mari suprafeţe. Nu există fermă din a cărei structură de producţie să lipsească această cereală. Odată cu generalizarea tratamentului seminţelor, problemele cauzate de dăunătorii de sol, cum ar fi larvele gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides) sau viermii sârmă (Agriotes spp.), au devenit mai mult o amintire. Mulţi ferimeri erau convinşi că aceşti dăunători pur şi simplu au dispărut din natură. Iată că încet, încet aceştia iau lanurile de grâu cu asalt, în timp ce soluţiile clasice de combatere chimică a lor sunt tot mai limitate.
Ieşenii pregătesc o nouă ediţie a “Zilei porumbului”
Publicat de Revista Ferma
2019-09-25
După succesul primei întâlniri în judeţul Iaşi a fermierilor cultivatori de porumb din România, care s-a desfăşurat în toamna anului trecut în localitatea Boureni, comuna Balş, s-a decis organizarea, în toamna 2019, a celei de-a doua ediţii a manifestării profesionale aflate sub genericul ,,Ziua Porumbului”.