Selectați sursele
Lider PSD, despre cazul Chesnoiu: ”Este o EXECUȚIE, nu se poate așa ceva!”
Publicat de AgroTV
2022-07-01
La o săptămână de la demisia lui Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al agriculturii, negocierile privind viitorul șef de la MADR încă se derulează în interiorul Partidului Social Democrat. Unele voci încă îl regretă pe fostul ministru, susținând că acuzațiile venite de la DNA la adresa acestuia reprezintă o execuție politică. În emisiunea ”Agricultura […]
AFIR: Finanțări de 24,7 milioane EURO pentru activități neagricole
Publicat de AgroTV
2022-07-01
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Raportul de selecție lunar aferent primei etape (29 octombrie – 29 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. În perioada menționată, în urma procesului de evaluare și de […]
Foc dezlănțuit pe sute de hectare. Suprafețele agricole ard necontrolat în două județe!
Publicat de Agro Inteligenta
2022-06-30
Pe fondul secetei excesive un incendiu pornit într-un lan de grâu din Arad a scăpat de sub control. Sute de hectare de culturi agricole sunt făcute scrum, în urma flăcărilor devastatoare care nu mai pot fi ținute în frâu de pompieri. Incendiul a izbucnit în apropiere de Frumușeni, județul Arad însă flăcările au ajuns și […]
AFIR: 354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiţii neagricole în zone rurale
Publicat de Agrobiznes
2022-06-30
Un număr de 354 de proiecte de investiţii au fost selectate pentru finanţare cu fonduri nerambursabile în valoare totală de 24,7 milioane euro, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în planurile de afaceri, în urma procesului de evaluare şi de selecţie, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). AFIR a publicat Raportul de selecţie lunar aferent primei […]
AFIR: 354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiţii neagricole în zone rurale
Publicat de Agrobiznes
2022-06-30
Un număr de 354 de proiecte de investiţii au fost selectate pentru finanţare cu fonduri nerambursabile în valoare totală de 24,7 milioane euro, pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în planurile de afaceri, în urma procesului de evaluare şi de selecţie, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). AFIR a publicat Raportul de selecţie lunar aferent primei […]
ANSVSA, comunicat important pentru veterinari și crescători de animale
Publicat de AgroTV
2022-06-30
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a transmis joi un comunicat privind condițiile de comercializare și utilizare pentru produsele medicinale veterinare, furaje complementare și furaje destinate unor scopuri nutriţionale speciale. „În România, pot fi comercializate doar produsele medicinale veterinare autorizate pentru comercializare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2019/6 al Parlamentului European şi al Consiliului […]
Ordonanță de Urgență terenuri agricole, APROBATĂ ASTĂZI de Guvern!
Publicat de Agro Info
2022-06-30
În ședința Guvernului din 30 iunie 2022 a fost aprobată o Ordonanță de Urgență ce modifică şi completează Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, anunță Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis Agroinfo.
Fonduri europene pentru afaceri neagricole la țară. AFIR a făcut anunțul!
Publicat de Agro Inteligenta
2022-06-30
Bani pentru afacerile neagricole pornite la țară, în zonele rurale. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor a anunțat că a publicat Raportul de selecție lunar aferent primei etape (29 octombrie – 29 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – […]
Comunicat AFIR ASTĂZI: Raport de selecție lunar!
Publicat de Agro Info
2022-06-30
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor a publicat Raportul de selecție lunar aferent primei etape (29 octombrie – 29 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Disperare printre crescătorii de animale: zeci de mii de oi și vaci în pericol să moară de sete!
Publicat de AgroTV
2022-06-30
Crescătorii de animale de pe raza oraşului Flămânzi, județul Botoșani, sunt disperați: nu își mai adăpa oile sau vacile, ca urmare a secării pârâului Miletin, notează AGERPRES. Pârâul reprezenta principala sursă de apă pentru animale, însă, pe fondul temperaturilor foarte ridicate şi a lipsei precipitaţiilor, acesta a secat. „Avem o problemă gravă cu animalele, pentru […]
Romsilva a infiintat peste 1.000 de depozite de lemn. Care este scopul masurii?
Publicat de Stiri Agricole
2022-06-30
Romsilva a infiintat 1.033 de depozite de lemn, recoltat din padurile pe care le administreaza. Masura are rolul de a facilita vanzarea lemnului fasonat, atat catre populatie cat si catre industria prelucratoare, se arata intr-un comunicat transmis de Regia Nationala. In primele cinci luni ale acestui an, au fost vanduti direct catre populatie, ca lemn […] The post Romsilva a infiintat peste 1.000 de depozite de lemn. Care este scopul masurii? first appeared on StiriAgricole.ro.
Legea vânzării terenurilor agricole a fost modificată! Anunț de la Ministerul Agriculturii
Publicat de AgroTV
2022-06-30
În Ședința Guvernului din 30 iunie 2022 a fost aprobată o Ordonanță de Urgență ce modifică şi completează Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale printr-un comunicat de presă. Astfel, se completează dispozițiile referitoare la încadrarea impozitului de 80% instituit în […]
Portofoliul de semințe de rapiță Syngenta aduce venituri stabile în ferme prin performanță, adaptabilitate si stabilitate
Publicat de AgroTV
2022-06-30
În ultimii 2 ani, compania Syngenta a adăugat în portofoliu de hibrizi de rapiță varietăți noi, cu genetică modernă, de origine germană, care răspund cerințelor de productivitate și adaptabilitate la condițiile pedo-climatice din România. Trăsăturile principale ale noilor hibrizi de rapiță Syngenta sunt rezistența genetică la Virusul Galben al Ridichii (TuYV), o înrădăcinare foarte bună, […]
Krone caută fotografii pentru calendarul 2023
Publicat de Agro Info
2022-06-30
După reacția copleșitoare de anul trecut și numeroasele propuneri primite de la fotografi amatori din întreaga lume, KRONE caută acum fotografii pentru calendarul său din 2023. Cele 12 imagini câștigătoare vor fi selectate de către un juriu, iar calendarul 2023 va putea fi achiziționat de la magazinul online internațional KRONE.
Petiție lansată de Clubul Fermierilor Români. Ce se cere Guvernului
Publicat de AgroTV
2022-06-30
Clubul Fermierilor Români solicită urgentarea demersurilor Guvernului României pe lângă Comisia Europeană pentru modificarea PNRR și alocarea de fonduri pentru agricultură, cu prioritate pentru dezvoltarea sistemului de irigații și de desecare-drenaj. Clubul a lansat o petiție online privind includerea finanțărilor pentru sistemele de irigații și desecare-drenaj în PNRR care poate fi completată și semnată până […]
Agricover anunță noi numiri în conducerea Agricover Credit IFN SA
Publicat de Agrobiznes
2022-06-30
Robert Rekkers devine Președintele Consiliului de Administrație, Serhan Hacisuleyman va fi numit Director General. Agricover, liderul pieței de agribusiness din România, anunță numirea domnului Robert Rekkers în poziția de Președinte al Consiliului de Administrație Agricover Credit IFN SA și a domnului Serhan Hacisuleyman în funcția de Director General al Agricover Credit IFN. Confirmarea numirilor se […]
Cătălin Popa: Trei tone la grâu nu-i producţia unui an normal!
Publicat de Revista Ferma
2022-06-30
Şi fermierii vrânceni vor înregistra anul acesta producţii mult mai slabe decât anul trecut. Semănăturile de toamnă nu vor da mai mult de trei tone la hectar, în medie.
Florin Platon: Nu se acoperă nici măcar cheltuielile de înfiinţare a culturii
Publicat de Revista Ferma
2022-06-30
Seceta a lovit crunt şi în judeţul Vaslui. Potrivit unor postări ale lui fermierului Florin Platon, din Băcăoani - Muntenii de Jos, mii de hectare cu porumb se usucă în jurul Bârladului.
Andreea Mureşan, fata cu sparanghelul de la Gâlgău
Publicat de Revista Ferma
2022-06-30
I-am cunoscut la Agraria în urmă cu mai bine de 6 ani, veniseră să viziteze expoziţia. Cornelia şi Dorin Mureşan, fiica Andreea şi fiul Andrei din Sălaj nu sunt doar o familie de români frumoşi şi harnici...
Autonomie energetică în ferma integrată de la Ulmeni
Publicat de Revista Ferma
2022-06-30
La doar 30 de ani, Viorel Năstase administrează un şeptel de 1200 de vaci de lapte, în cadrul fermei Agrozootehnica Ulmeni din judeţul Călăraşi. Tânărul inginer zootehnist susţine că viitorul aparţine acelor exploataţii capabile să reunească producţia vegetală cu cea zootehnică şi cu autonomia energetică.