Cofondator AgroGo
Producția de porumb în lume pe 2017
2017-11-13
Săptămâna trecută prețul porumbului în portul Constanța, a ajuns undeva în jur de 136 - 137 euro/tonă iar rapoartele USDA, proaspăt lansate, nu prezintă veștile bune așteptate de producătorii autohtoni.
Chiar dacă producția de porumb a Rusiei a fost ajustată de la 15.3 la 15 milioane de tone și a Ucrainei de la 27 la 25 milioane, pentru Brazilia, estimarea producției rămâne constantă la 95 milioane de tone.
De ce am ales să subliniem estimarea pentru Brazilia? În contextul actual, producția Braziliei este destul de importantă pentru că de ceva vreme, porumbul de origine braziliană pune presiune pe piața din regiunea Mării Negre, iar conform rapoartelor USDA, acest lucru va continua și pe viitor.
Legat de grâu, rapoartele USDA din această lună, nu prezintă schimbări majore. Producția din Uniunea Europeană a fost revizuita la 151.5 milioane tone iar cea din Rusia la 83 milioane.
Pentru mai multe detalii vă invităm să studiați sumarul și statisticile USDA pe AgroGo.ro,la adresa: http://www.agrogo.ro/ro/rapoarte/usda respectiv http://www.agrogo.ro/ro/statistics.